fbpx
Covid 19. Reguli de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Covid 19. Reguli de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Covid 19. Reguli de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

❗️Conform Hotărârii nr. 11 din 15.05.2020, a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova se permite pentru:

✅ cetățeni ai Republicii Moldova sau membri de familie ai cetățenilor RM;
✅ persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
✅ persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
✅ membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
✅ pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare.
❗️Pentru a preveni răspândirea COVID-19 este obligatorie respectarea tuturor măsurilor de protecție la bordul aeronavei:
✅ purtarea măștilor și mănușilor;- respectarea condițiile de igienă din timpul zborului;
✅ Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate.

Comentarii0

Lasa un raspuns